Duminică, 2 aprilie 2017, în Duminica a V-a din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, însoţit de părintele protopop Toma Gradinaciuc, a vizitat Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din satul Ciornohal, comuna Călăraşi, judeţul Botoşani. Evenimentul a bucurat şi responsabilizat întreaga comunitate, dat fiind faptul că la data de 28 martie 1867 s-au terminat lucrările de construcţie la biserica sus-menţionată, iar parohia a sărbătorit, prin binecuvântarea ierarhului, 150 de ani şi cinci zile de la zidirea locaşului de cult. În cadrul vizitei pastorale, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit o rugăciune de dezlegare celor aproximativ 200 de persoane prezente la eveniment, iar în cuvântul ţinut a subliniat importanţa rugăciunii şi a copiilor în viaţa familiei şi comunitate. Preotul paroh Vasile-Lucian Goldan a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale, părintelui protopop, oficialităţilor locale şi tuturor celor prezenţi la această sărbătoare, evidenţiind totodată importanţa unei astfel de vizite pastorale, ea având rolul de a impulsiona viaţa şi activitatea pastoral-misionară în parohie. Vizita s-a încheiat cu o fotografie de grup, Înaltpreasfinţia Sa binecuvântând şi oferind iconiţe tuturor celor prezenţi.