Restaurarea bisericii

Restaurare Iulie 21, 2020

        Cu binecuvânatarea IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în lunile iunie-iulie ale anului 2020 s-a decopertat vechea pictură a bisericii  „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ciornohal (mare parte din ea fiind deja căzută) și s-a tencuit biserica cu sprijinul primăriei Călărași și a enoriașilor parohiei. Tencuirea lăcașului de cult a fost realizată de către S.C. Edil Constantino Facile S.R.L.. În aceeași perioadă s-a înlocuit instalația electrică, manopera fiind realizată gratuit de către dl. Ionuț Ostaci, s-a refăcut rețeaua de încălzire cu agent termic, s-a adăugat un lambriu din lemn în biserică, moblier bisericesc în Sfântul Altar, au fost înlocuite geamurile din lemn ale clopotniței și a fost montată noua catapeteasmă, lucrarea fiind realizată de către sculptorul Ovidiu Cojocariu. În paralel, d-na Diana Cojocariu realizează pictura tuturor icoanelor aferente noii catapetesme, pictura fiind realizată în stil bizantin, iar icoanele împodobite cu foiță de aur. În lunile iulie-septembrie 2021 s-a realizat cu ajutorul Primăriei Călărași, înlocuirea acoperișului bisericii parohiale - asterial și tablă - fiind turnată centură de beteon armat pe întraga suprafața a zidurilor bisericii, respectiv, turlă, navă și pridvor. Lucrarea a fost realizată de către o echipă de meșteri din Suceava, coordonată de către domnul Ionuț Ciuc și supravegheată de către părintele paroh, domnul consilier Victor Agavriloaie și domnul Petru Tomulescu. În luna septembrie au fost finalizate lucrările de consolidare a pridvorului de către domnii Cătălin-Constantin Aluchenesei și Petru Tomulescu, ambii din localitatea Călărași.

 

 

Citește alte articole despre: restaurare